Oltchim a avut în luna septembrie cele mai bune rezultate din acest an

Oltchim a avut în luna septembrie cele mai bune rezultate din acest an
Publicat: 23/10/2013, 11:53
Actualizat: 31/07/2014, 14:15

Oltchim a avut în luna septembrie cele mai bune rezultate din acest an, întrucât cifra de afaceri s-a dublat la 11,43 milioane de euro, față de perioada similară a anului trecut, potrivit administratorilor judiciari ai companiei.

Combinatul chimic a raportat pentru septembrie anul trecut o cifră de afaceri de 5,6 milioane de euro.

„Indicatorul EBITDA a înregistrat în această perioadă o evoluție pozitivă, ajungând la un minus de doar 707.000 euro, față de minus 8,45 milioane euro în septembrie 2012”, potrivit unui comunicat al administratorilor judiciari, firmele RomInsolv și BDO Business Restructuring.

Gradul de utilizare a capacității de producție a urcat la 24% în septembrie, de la o medie de 22% în lunile anterioare.

Oltchim a încheiat primele nouă luni cu afaceri de 81,54 milioane de euro și pierderi 136 milioane de euro.

Potrivit comunicatului, până în prezent s-au înscris în etapa de preselecție a investitorilor interesați de achiziția Oltchim consorțiul format din PCC și fondul de investiții Fortissimo Capital, un consorțiu condus de Chimcomplex Borzești și compania rusă Oil Gas Trade.

Statul deține, prin Ministerul Economiei, 54,7% din acțiunile Oltchim, și a eșuat anul trecut în încercarea de a privatiza combinatul chimic, care a intrat în insolvență în luna ianuarie a acestui an.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Imagini sfâșietoare într-o grădină zoologică. O femelă cimpanzeu își plânge puiul mort de luni de...
TOP 50 vedete care au crezut că nu le vede nimeni, dar… Anna Lesko, Andreea...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Politico: Cum a încercat Putin să pună stăpânire pe agențiile de spionaj ale Austriei. Următoarea...
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Șocant: cum a aflat Bianca Brad că suferă de cancer mamar! „Într-o noapte m-am trezit...
Tatăl bărbatului care a violat şi a ucis o fetiţă de 8 ani din Botoşani...
"Din păcate viaţa este crudă". A murit Dana Rotariu, soția fotbalistului din "Generația de Aur"...
A murit Dana Rotariu, soția fostului mare fotbalist Iosif Rotariu: „Din păcate, viața este crudă” Dana...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Giganţii din IT nu au doar veşti proaste pentru România: Americanii de la Amazon au...
Armă misterioasă LANSATĂ pe orbita Pământului! Cine O CONTROLEAZĂ?
Este obligatoriu PÂNĂ MÂINE, 27 mai. Sute de mii de români trebuie SĂ ANUNȚE
Cea mai bună grupă de sânge. O revelație și pentru savanți
Cu cât îl plătește Gigi Becali pe Alexandru Ciucu pentru un costum realizat la atelierul...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Ceaușescu și cocoșii de munte. „Cine îl putea opri să nu comită şi această faptă...
×